Feeds:
Articole
Comentarii

in mod neasteptat, misterios si fericit: cea mai frumoasa vacanta, cu caii in mare

seile noastre, intre paie, pelin si cicoare

liniste si o viata de nomad…

cu caii in apa pana la venirea noptii

nechezatul de cal

o ipoteza privind originea limbii arabe este cea privind originea onomatopeica a cuvintelor: vuietul vantului, bubuitul tunetului, nechezatul calului….

sunt  cu beyzade la pascut…

articol publicat in suplimentul de Duminica al Jurnalului National- 30 mai

foto ionut staicu – Beyzade si Ulysse

Cât de mult mi-a plăcut să aud cum prin anii ’30, să faci cadou o casă, o moşioară, era un gest posibil.

Mi-a plăcut mereu să fac daruri, poate mai mult decât să primesc, şi mă bucur că am reuşit să fac mereu unele la limita înaltă a posibilităţilor mele: mereu ceva ce pentru mine ar fi fost prea mult, dar perfect pentru a îi bucura pe ceilalţi. Şi asta pentru că, în mod pervers şi paradoxal, bucuria de a oferi e mereu aşa de mare, încât câştigul e tot al meu!

Am mereu în minte câteva idei de cadouri, liste cu tot felul de obiecte, ce aş mai dărui unor prieteni şi ce m-ar mai bucura pe mine. E ca un fel de tensiune în aşteptarea abonamentului la o revistă miştoacă, un moment programat, care depinde, şi nu depinde de mine, de vreme ce nu e sigur nici când voi porni la vânătoare şi nici ce voi găsi pe unde voi bântui. Aşa că sună a o aventură delicioasă, cu o doză de imprevi­zibil cu atât mai interesantă, cu cât eu ador să găsesc şi calul răpciugos la grajd, care mai apoi se transformă în prinţ fermecat, să umblu prin tot felul de unghere şi magazine săteşti, scoase din lume, pe la chimicale şi tot felul de bombe, sau prin contrast, prin cele mai elegante şi septice, unde reuşesc mereu să găsesc ceva altfel, ceva ce numai ochiul meu ştie să aleagă. Aşa m-am pricopsit cu o cadă de tablă de la un ma­gazin de chimicale din Balcic, cu tot felul de carafe şi ligheane de porţelan, perii interesante de la nişte magazine săteşti de pe lângă Snagov, cu lupe de argint şi cămăşi de noapte de şifon de la British Gallery, dar şi cu un săpun cu seu de oaie excepţional, cu savoniera lui rotundă de porţelan şi cel mai fin parfum de fermă englezească. Şi aşa cum mi se întâmplă să simt organic sărbătorile religioase, mi se întâmplă să pregătesc daruri fix de ziua unor prieteni, fără să mai ţin socotelile exacte cu ziua, data. Nu e mirare mai mare pentru ei să primească din senin, fără să anunţe, ceva ce şi-au dorit, deşi mai nimeni nu ştie că e ziua lor. Au mare succes dulceaţa mea de trandafiri şi săpunurile de casă cu pelin şi tot felul de flori, cu mentă, portocale şi levănţică, dar şi bijuteriile, neapărat cu pietre frumos şlefuite. Pentru daruri ador stilourile şi agendele, unele care să te invite să scrii, să mâzgăleşti şi să te joci scoţând pe hârtie tot ce-ţi trece prin cap. Îmi mai plac tablourile, fotografiile, porţelanurile şi obiectele de artă, statuile, covoarele vechi şi săculeţii de mătase pe care îi primesc de la prietena mea Jo. Dar, ca să revin, nimic mai spectaculos ca o moşioară, o pereche de cai.

farniente

articol publicat in suplimentul de Duminica al Jurnalului National – 3 mai

foto dragos lumpan

Emil Cioran ii compatimea pe cei care “nici nu au intuit, nici nu au inteles vreodata valoarea metafizica a lui farniente”. Eu ma bucur mereu sa-l recitesc si imi spun ca tipul era fascinant. Am regasit cateva pasaje interesante din scrisorile lui catre cei de acasa. Lumile lui penduleaza delicios si neasteptat intre abstract si concret: pachete cu haine, mancare si carti, angoase metafizice, insomnii si probleme existentiale tratate genial.

“Habar n-au ce afacere buna au facut cei care au murit inaintea noastra

Cu cat esti mai primitiv, cu atat esti mai aproape de intelepciunea originara, pe care civilizatiile au pierdut-o. Burghezul occidental e un dobitoc care nu se gandeste decat la bani. Oricare cioban de la noi e mai filozof decat orice inelectual de pe aici [Paris]…

Am muncit cu bratele timp de 10 zile la un prieten. E singurul lucru care ma satisface pe deplin. Stiu ca asta te scarbeste si stiu si de ce. Dar pentru mine, de ficare data cand am prilejul sa lucrez ceva cu bratele, e parca m-as intoarce in copilarie. Nu eram facut sa ajung intelectual. Ce decadere! Mai bine m-a fi facut lacatus!

Avand sansa de a nu fi practicat vreodata o meserie si nici de a fi lucrat la carti serioase, am avut de-a lungul anilor enorm de mult timp: o favoare rezervata, in principiu, cersetorilor si femeilor. Cersetori sunt tot mai multi, insa ei nu-si dau osteneala sa scrie; cat despre femei, in zilele noastre ele se duc la serviciu, la birou – infern idiotizant.

Te dezonorezi indata ce cauti sa castigi un ban

A te plictisi e ceva cu mult mai torturant decat a suferi; plictisul inseamna sa inregistrezi nimicul fiecarei clipe avand certitudinea ca urmatoarea va fi inca si mai goala.

Eu ma simt destul de bine. Pacat numai ca acest inceput de semestru ma obliga la noi taxe, ramanand astfel intr-un oarecare impas financiar. Norocul meu e ca am haine pentru multa vreme inca: e articolul cel mai scump. Daca eram tacut din fire, muream de mult de foame. Iau lectii de conversatie cu o englezoaica batrana si nebuna.

Eu am devenit imun la orice, la fostele credinte si la orice credinta viitoare. Mai cred poate in inteligenta si-n focul de artificii al spiritului. Realitatenu exista decat in suferinta, dar moartea o anuleaza si pe ea, asa incat in cele din urma nimic nu are nicio consistenta. Eu citesc foarte mult, in special Shakespeare si marii poeti englezi. In afara de muzica si poezie, totul e minciuna sau vulgaritate…Dintre prietenii de la Bucuresti mi-e dor de Tutea.

Plimbarile cu bicicleta ma fac mai putin nervos, in plus e singurul sport ce pot sa practic fara efort si risipa de bani.

M-am plictisit de orice forma de agitatie si m-am convins ca toate neplacerile in viata vin de la participarea la un grup oarecare. Daca stiam lucrurile acestea demult, astazi eram mult mai inaintat. A trage consecintele prostiilor altora e cea mai absurda tragedie ce se poate indura.

Niciodata n-as fi crezut ca sunt capabil de atata ratare si ca frica de mine insumi sa ma poata duce la atata destrabalare si la atata gol. De dimineata pana seara ma preumblu printre emigranti, neinteresanti si imbecili, si zac prin cafenele intr-o aiureala acordata la gama dementei.

Daca termenul de libertate are vreun inteles, acela este de a-ti fi credincios tie insuti. Restul e minciuna.

Pentru anul ce vine sa ne straduim a progresa cat mai mult pe calea resemnarii. E uimitor cat am progresat in materie de resemnare. Accept aproape tot ce mi se intampla. E drept ca nu prea-mi dau seama ce as avea de castigat revoltandu-ma – azi dimineata am avut o conversatie foate interesanta cu eugen [Ionesco]. El e mai putin resemnat decat mine. De aici forta sau slabiciunea lui.”

algeria

var alb, turcoaze, parfum de cafea si mirodenii, miros de piele tabacita si lana, cous-cous, Mediterana cea sarata si plina de veliere, burnusuri, corturi de par de capra, henna, Pif, ceramica pictata si moschee


Imi place cum copilaria mea vine catre mine, cu amintiri si nostalgii exotice. Am avut norocul unei felii de copilarie in Africa si m-am bucurat de culorile ei cu atat mai mult cu cat la Bucuresti totul era gri. O calatorie cu avionul, Algeria via Elvetia, era o sarbatoare pe care putini privilegiati o puteau gusta. Stewardesse elegante, file de camila cu mustar de Dijon, Fanta de portocale, Tobleronne si o vesela simpatica de plastic faceau din cele 4 ore de calatorie un deliciu. Astazi momentul a devenit banal, uneori chiar chinuitor. Pentru mine era o ceremonie pe atunci! Alger, Oran, Constantine si Annaba au fost primele orase cu care m-am intalnit. Leandru si pamanturi rosii, hoteluri aparate de soare, obloane si curti interioare verzi si umide, oameni foarte veseli si comunicativi si o comunitate de straini compusa din multi francezi, polonezi, rusi si romani pusi pe distractie. Am intrebat-o zilele acestea pe o prietena algerianca daca masinile au ramas la fel de interesante pe soselele lor: era plin de Citroen DS, cel cu care Allain Delon facea ravagii prin filme, si Citroen Deux Chevaux, masina lui Fernandel. Modelele acestea au fost inlocuite, pentru ca si algerienii, ca si noi, sunt amatori de modernitate.

Shuk-urile si magazinele erau un punct de mare atractie pentru noi, mai ales ca nimic nu semana cu acasa. Bidoane cu ulei de masline, tesaturi in culori si modele fascinante, bijuterii lucrate manual cu o tusa de unicitate irezistibila, obiecte din piele pictata, dar si librariile. Librariile erau subventionate si aprovizionate de statul francez, si puteai gasi cartile, dictionarele, albumele, stilourile si rechizitele la care nu puteai visa in Romania. Imi petreceam zilnic cateva ore in librarii, alegeam stilouri diverse si cerneluri, truse de pictura si carti. Nu e de mirare ca excedentul de bagaje, la intoarcere, era exprimat in kilograme de carti. Si mai era varsta abonamentului la Pif. Saptamanile erau marcate de bucuria de a mai astepta un gadget, de a monta cu minutiozitate o surpriza, de a citi aventurile in foileton ale lui Masque Rouge, Rahan, Pif et Hercule. Cu mintea de copil stiu ca m-au impresionat tare ruinele romane de la Timgad. Nu intelegeam cum timpul a facut posibila conservarea in asa o stare si nici cum logica locuirii si a bailor putea fi asa avansata la romani. Si apoi, vorbind despre sudul Algeriei, cu desertul, tuaregii, camilele si corturile de lana, aventura devine captivanta. Plimbari cu camila, un galop printre dune ca un cutremur de 9 pe scara Richter, frica de scorpioni, furtunile de nisip si oazele, ca un colac de salvare pentru toti.

beyzade, my love

.

.

.

.

.

.

.