Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2010

ritual, disciplina, satisfactii

Dan Filimon & Nelu Szekely

Unii oameni sunt de neinlocuit. Stiu asta cand ma uit la ceea ce fac, la realizarile lor, de cele mai multe ori impotriva curentului. Dan Filimon, proprietarul clubului de echitatie de la Baneasa, este unul dintre ei. Pentru o mana de visatori si pasiunea lui nebuna pentru cai, Dan a reusit sa construiasca prin acest club un loc ideal. Si cum oamenii buni se atrag unii pe altii, i s-au mai alaturat la club si cascadorul Nelu Szekely, un tip care poate stapani calul fie si numai cu gandul, si alti tipi interesanti. Priveam intr-o zi cu admiratie un tanar care incaleca de parca s-ar fi nascut pe cal, fara sa stiu ca Alex este fiul lui Nelu.

Magazinele si pietele din drumul spre Baneasa inregistreaza cu siguranta o crestere a vanzarilor de morcovi. La club se vine cu provizii, dar si cu o pofta nebuna de povesti, de competitie si performanta. Cum vremea n-a prea tinut cu noi, a fost imposibil sa mai scoatem caii in teren. Asa ca ultima oara m-am delectat in manejul acoperit si am privit lectia de calarie a unor pustoaice adorabile: Maria si Delia au 7-8 ani, sunt deja calarete curajoase. Cocotate pe niste cai inalti, serioase si foarte concentrate, se supun observatiilor aspre ale instructorului. Florin Potmol e instructorul care scoate untul din elevi, dar tocmai de aceea, dupa 2 lectii ei stiu cat dupa 9. Si apoi sunt calaretii, tipi si tipe mistoace. Nico are trei cai, si e un fel de Pocahontas calare. Pluteste la galop, zboara. Imi spune ca abia asteapta primavara, sa poata sa spele caii cu furtunul, cu buretii. Cum sampoanele pentru cai sunt speciale, ma intrebam daca nu ar merge si pentru noi, cand am gasit pe net urmatoarea stire: “Sarah Jessica Parker se spala pe par cu sampon pentru cai”. Aha!

Mai surfez putin si dau peste cateva sfaturi despre spalatul cailor, ritualul ma captiveaza, ami ales ca e scris cu grija:

“Inviorator si igienic, dusul trebuie sa fie rezervat zilelor frumoase. Calului ii place, daca sunt evitate unele erori. Este tentant sa rezolvi problemele de pansaj cu un jet zdravan, dar furtunul trebuie folosit cu moderatie.
Dusul: o placere, nu o corvoada
Un dus bun da rezultate extraordinare sub aspectul toaletei. Dar trebuie respectate cateva reguli pentru ca acesta sa fie placut si de folos pentru cal.
Ce trebuie stiut
Un dus complet este o metoda buna pentru a avea un cal care arata superb zi de zi, sau la o prezentare, la un concurs. Spalarea cu multa apa este foarte indicata si pentru a „recupera’ un cal care vine de la pasune si care are corpul si coama naclaite de noroi si praf. Iar daca este prea cald, dusul ajuta la racorirea calului si in acelasi timp duce la degresarea parului si indepartarea prafului pana la piele.
1. Inainte de a incepe samponarea, perie cu grija coama si coada cu o perie. Descalceste coada suvita cu suvita, desfacand cu rabdare nodurile ca sa nu rupi sau smulgi perii. Doar asa coada calului tau va ramane ampla si matasoasa.
2. Foloseste un sampon special pentru cai sau, la nevoie, un sampon natural si foarte delicat, fara parfum. Toarna-l in galeata si dilueaza-l cu putina apa calduta. Pregateste-ti un burete. Uda calul cu un jet fara presiune sau in ploaie incepand cu membrele. In timp ce curge apa, frectioneaza-l pentru ca apa sa patrunda bine. Este si un masaj pentru cal si atenueaza senzatia de frig.
3. Ridica incetisor jetul pe coapse, crupa, flancuri si spate, pe umeri, apoi pe gat si pe coama, avand grija sa nu indrepti jetul spre fata calului. Nu uita burta, pieptul si partea interna a coapselor. Plaseaza apoi jetul la baza cozii si indreapta-l in jos, ca sa uzi bine perii pe toata lungimea cozii.
4.Ia galeata si buretele si samponeaza energic calul pe tot corpul. Clateste des buretele sub jetul de apa inainte de a-l baga iar in sampon, pentru ca acesta sa ramana curat. Moaie bine coama si freaca la baza perilor. Nu uita sa cureti calul sub coada, intre coapse, pe piept si intre membrele anterioare. Freaca si partea scobita a chisitei si partea din spate a jaretului.
5. Da cu buretele cu delicatete pe fata, evitand partea din jurul ochilor si a narilor. Samponul ar putea sa irite mucoasele calului, care dupa aceea nu te va mai lasa sa-l samponezi. Uneori este preferabil sa-l speli pe cap doar cu apa. La sfarsit, inmoaie coada in galeata cu sampon,  ridicand-o de jos in sus, si spal-o cum te speli pe cap.
6. Clateste calul pe tot corpul pana dispare orice urma de sampon. Pe cap clateste-l de preferinta cu buretele. „Stoarce” apoi parul cu ajutorul unei lame-curatator de transpiratie, numai pe partile imbracate in musculatura: partea laterala a gatului, umeri, flancuri, sale, crupa si coapse. Sterge cu un prosop plusat sau cu o alta carpa absorbanta curata burta, pieptul, capul si membrele. Stoarce coada leganand-o energic dintr-o parte in alta ca pe un bici. Dusul s-a terminat. Du calul la iarba si lasa-l sa pasca la soare pana se usuca.
Dusul poate deveni o distractie
Lasa calul sa bea din furtun, sa dea cu piciorul in baltoace si sa se joace putin cu apa. Celor mai multi cai le place apa si vor sa se joace cu ea, ca sa se distreze si sa se racoreasca.
Coltul profesionistului
Unii cai nu vor sa se lase spalati, mai ales pe cap. Desigur au amintiri neplacute de la un dus mai nedelicat. Unele stangacii pot face dusul neplacut pentru cai. Ca si noua, cailor nu le place sa le intre clabuc in ochi, in urechi si in nas. Nu indrepta niciodata jetul spre fata calului. Evita samponarea capului. Daca totusi vrei sa o faci, pune furtunul, cu presiune mica, indreptat inainte, intre cele doua urechi, astfel ca apa sa curga incet pe fata. Spala buretele, avand grija ca samponul sa nu ajunga aproape de ochi sau de nari. Nu folosi un jet cu presiune puternica. Cand uzi calul, fa acest lucru progresiv, incepand cu membrele, ca sa se obisnuiasca cu apa rece.”

Read Full Post »

fotoliul, cana, mocasinii

Pe un divan in fosta fierarie, de Gellu Naum

“Stateam intins pe spate pe un divan in fosta fierarie si ascultam cum

cineva ascuns sau nevazut soptea ceva in limba lui necunoscuta mie…”

Cand ma gandesc la starea de confort, o pun mai mereu in legatura cu eleganta si inteligenta. Imi apare in minte imaginea unui tip confortabil asezat intr-un fotoliu, ce frumos spun englezii, armchair. Iar tipul este neaparat relaxat, imbracat chic, intr-o tinuta lejera si poarta niste mocasini moi de antilopa, fara sosete [am vazut ca anul acesta in prezentarea Hermes hommes au disparut total sosetele].  O cana interesanta, bine tinuta intre palme, pare nu numai sa contina o bautura delicioasa, dar si cheia unei concentrari si a obtinerii celei mai bune stari, fie pentru meditatie, sau comunicare.

Asa l-am cunoscut pe Gellu Naum. Un rafinament incredibil. Surprinzator sa gasesti combinatia aceasta rara: un poet exceptional, frumos ca un model Emporio Armani, cu o naturalete si o eleganta in care totul e de admirat. Intr-un interviu televizat, Gellu a povestit ca asculta cu jumatate de ureche o voce de la radio. A devenit brusc atent, din cauza timbrului cuceritor. O jumatate de minut mai tarziu a realizat, razand, ca era chiar vocea lui, intr-o inregistrare. Am urmarit cateva interviuri cu Jeremy Irons si George Clooney si am observat si la ei cum fotoliul, cana si mocasinii i-au asezat in cea mai buna ipostaza de comunicare. Si vocea, si conversatia, foarte cuceritoare.

Gellu si Lyggia aveau cateva fotolii monumentale si confortabile, cam ca cel pictat de Janis Gillan.

Janis Gillan, Red Chair

Read Full Post »

O mie de ani fara o baie

articol publicat in suplimentul jurnalului national de duminica, 7 feb

E celebra afirmatie a lui Michelet.

Istoria bailor si a ritualurilor de ingrijire este fascinanta. Dupa ce in Roma antica suprafete de domeniul incredibiului, de 150.000 m2, erau amenajate numai pentru bai publice, iar obsesia pentru ingrijire o depasea cu mult pe cea de acum, omenirea a trecut prin momente istorice de un jeg inimaginabil.

Spalatul e doar o chestiune de moda.

Asta a facut posibil ca Elisabeta I-a a Angliei sa afirme : ‘’fie ca e nevoie, sau nu, eu o data la trei luni ma spal’’!In Evul Mediu baia avea un rol social interesant, era si flirt si dezmat, pentru ca, asezati in butoaie cu apa, perechile se imbuibau cu mancare, in timp ce niste menestreli le cantau de voie buna. Doamnele si domnii, caci puteau fi foarte multi, stateau in apa, asezati in diagonala, in asa fel incat privirea sa intalneasca mereu un chip de sex opus. In apa se adaugau petale de trandafiri, infuzii de musetel, rozmarin. Doamnele erau coafate, purtau multe bijuterii, se pare ca se bea si mult vin.

In Franta secolului XVIII baia era un lux pe care il puteai comanda acasa. Companii specializate puteau livra, la comanda, la orice ora din zi si din noapte, bai fierbinti, cu apa minerala sau simpla. Totul era instalat in salon, unde trona o cada, ea trebuia umpluta ‘’manual’’, dar in egala masura golita. Se faceau petreceri in jurul baii, si uneori farse. Era posibil ca unii sa se trezeasca cu o comanda in chip de farsa, asa, par mondenite.

Tot in aceasta periaoda, cand bideul a fost adoptat, s-au nascut situatii tragi-comice. In necunostinta de cauza, servitorii au crezut ca e vorba despre o supiera mai mare si interesanta, asa ca mesele festive au avut de multe ori in centru, un bideu de portelan pictat cu floricele si plin cu supa.

Pe campurile de lupta, regii aveau privilegiul de se bucura de o cada, special transportata pentru ei. Erau piese grele si elaborate, lucrate uneori in argint, chiar in bronz.  Astazi baile au inca un rol, poate mai important decat curatenia: dizolva tensiunile mentale.

Baile au devenit si pretext de poezie, poeme cu parfum de lemn cald si apa limpede, de saruri in flacoane de sticla si rasete de copii aruncandu-si hainele de pe ei, lebede si ratuste drept jucarii de baie, cu bureti nobili si perii ‘’acerbe’’….

Read Full Post »

acasa la printul charles

articol publicat in suplimentul jurnalului national de duminica – 31 ian

Viscri, Transilvania, Contesa Claudia Rhedley, Sangeorgiu de Padure, Muntele Athos, parintele Dionisie Ignat, ortodoxie, polo, ecologie

Am primit cu multa emotie si nerabdare invitatia de a il intalni pe Printul Charles la Clarence House, resedinta din Londra.

Darurile mele: Cu Altetele lor Regale Principesa Margareta si Printul Charles, la Clarence House [arhiva personala]

Stiam ca iubeste Transilvania, fusesem in Viscri si intelegeam cate ceva din ceea ce il atrage pe print, citisem despre afinitatile lui pentru ortodoxie si Muntele Athos. Dar imi imaginam cu greu un dialog cu Alteta sa Regala, si mai ales o vizita la resedinta sa.

E insa posibil ca pentru intrebarile pe care ni le punem sa vina neasteptat de frumos si raspunsurile. Asa ca m-am documentat cat am putut despre legaturile cu Romania si ce l-ar putea incanta, pentru a putea pregati un dar onorabil. Si am gasit, e drept, cu ajutorul unui bun prieten, fotograful Dragos Lumpan. De la el am luat un diptic cu fotografii de la Muntele Athos. Interesul Printului Charles pentru diptic este mai mult decat vizibil.

Dincolo de emotia momentului, am fost surprinsa sa descopar cat magnetism poate sa degaje asa o personalitate si sa observ cum arata respectul adanc si solemnitatea bine practicata. Conversatia noastra la o ceasca de ceai s-a invartit in jurul admiratiei pentru arhitectura veche romaneasca, a restaurarilor cu materiale traditionale; si am vorbit si depre frumusetea puilor de magarusi.

Vorbind despre Transilvania, printul era vadit emotionat, vocea lui foarte grava, cuvintele atent alese. Aceasta slabiciune pentru locurile noastre l-a facut sa foloseasca numai superlative tari: frumusete unica, pamant exceptional, paradisul, irepetabilul.

Si legaturile cu Romania merg dincolo de simpatie: „am ajuns la concluzia ca Transilvania trebuie sa fie in sangele meu! Am legaturi de familie aici si de aceea sunt foarte interesat de aceasta regiune”, a spus Printul Charles.

Mureşenii din Sângeorgiu de Pădure se mândresc cu faptul că stră-stră-stră-bunica Reginei Angliei, Contesa Claudia Rhedley este de-a lor. Contesa a fost înmormântată în localitatea mureşeană în octombrie 1841, dar cripta a fost descoperită abia in 1935.  Contesa Claudia Rhedley a iubit foarte mult ţinutul mureşean în care s-a născut, asa ca a lăsat urmaşilor cu limbă de moarte să fie înmormântată într-o criptă, sub Biserica Reformată din localitate. Până în 1935, nu s-a ştiut de existenţa criptei. De abia atunci, cu prilejul unor lucrări de renovare a Bisericii Reformate din Sângeorgiu de Pădure, a fost scoasă la iveală cripta regală. Ea se afla chiar sub biserică, la mai bine de 2 metri în pământ. Istoricii au stabilit că e vorba despre osemintele Contesei Claudia Rhedley după ce au observat medalionul cu însemnele Casei Rhedley, aflat la gâtul contesei.

Tot o puternica legatura de suflet a facut posibila apropierea Printului Charles de ieromonahul Dionisie Ignat. Parintele isi ducea viata duhovniceasca la Colciu, o chilie romaneasca aflata in vatra manastirii de la Vatopedu, a Sfantului Munte Athos. Se spune ca desi la Muntele Athos se obisnuieste a inmormanta calugarii chiar in ziua decesului, s-a permis o exceptie pentru parintele Dionisie, pentru ca si Printul Charles sa poata sa isi ia ramas bun.

Read Full Post »