Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

unele imagini…

Papa Ioan Paul al II-lea

Anunțuri

Read Full Post »

piata cu flori

articol publicat in suplimentul jurnalului national de duminica – 20 dec

gutui, bujori, covoare oltenesti, duzi si corcodusi, cuptoare de paine, pristolnic, surcele, sorici

foto dragos lumpan

Stefan Kopeczi, prietenul nostru, mi-a povestit cum in vremea in care lucra pentru Jil Sander, o printesa africana cumpara suspect de multe blanuri scumpe si extravagante. Ea a marturisit ca ii trebuiau pentru a-si putea primi prietenele in salonul – camera frigorifica. Asa ii placea sa-si petreaca timpul: gagicile beau ceai imbracate in blanurile acelea! In congelator, in Africa.

Ii admir pe taranii care nu ravnesc sa devina oraseni, pe romanii care nu critica Romania, pe cei care in loc sa se vaite inteleg ca cele mai multe lucruri depind de ei. Cand fiul meu era mic, m-a intrebat de ce unele femei accepta sa poarte mustata, pentru ca “mustata nu e o fatalitate, nu e ca si cum n-ai avea o mana, sau un picior; acum o ai, acum poti sa n-o mai ai…’’, mi-a spus el. Cam asa e si cu vaicarelile legate de tara. Majoritatea lucrurilor depind de noi. Cerul e frumos peste tot. Asa si pamantul!

Am facut de curand o plimbare pe la Oltenita, Greaca. Peisajul si locurile mi-au taiat respiratia. Terasamente impresionante, lunca Dunarii, case tihnite si sate randuite. E pacat ca nu realizam cat de frumos e sudul Romaniei. E plin de seva. Am fost curioasa sa vizitez mosia lui Argetoianu si conacul de la Breasta, si am facut o plimbare de la Giurgiu spre Craiova. A fost paradisul! Sunt sate cu nume frumoase, cu case inocente si curti ingrijite, e plin de duzi, pruni, bujori, gutui si corcodusi. Vegetatia e luxurianta, oamenii zambesc. Domneste normalitatea. Am gasit in Corabia case batrane, de peste 100 de ani, de un farmec irezistibil. Coloane de turta dulce, lemn fasonat si tencuieli a la Brancusi. Ne place sa admiram cum italienii se imbraca in costume si rochii de gala pentru a organiza licitatii de trufe, celebrarea cepei, sau a cartofului. La ei exemplul unei ferme mici, aratul pamantului cu calul si materialele traditionale sunt venerate, nu demolate. O masa lunga de 20 m cu babete, copii mici si toate generatiile reunite, e un spectacol de armonie in care nu vei gasi nici macar o solnita de plastic. Pentru ca respecta ceea ce au, nu cauta sa fuga de ele. Asa mi-ar placea sa stim sa ne bucuram si noi cu adevarat de ceea ce avem, sa demolam mai putin, si sa pretuim mai mult casele de pamant, randuielile romanesti si tot ceea ce e al nostru. Il felicit pe Doru Frolu pentru eforturile lui de a cataliza ceea ce fac unii mai bun. In strada Uranus, langa Piata de Flori, el a renovat si animat Bursa Marfurilor Creative. Duminica a devenit astfel marcanta si pentru bunatatile pe care le aduc taranii in curtea lui: afumaturi, paine de Covasna, catina in miere [de Marasesti], muraturi fine [mere murate], ceaiuri si plante bine prezervate, o branza buna – s-ar califica si la selectia atenta a matusilor mele. Iar chipurile celor care aduc marfurile la vanzare sunt incredibile: oameni voiosi si fericiti sa aiba ce sa ofere, de cealalta parte, cumparatori sic, multumiti si ei sa aleaga.

Read Full Post »

printul charles

Read Full Post »

Raiul din lista mea

articol publicat in suplimentul jurnalului national – 13 dec

Desi imi place sa arunc din lucrurile pe care nu le mai folosesc, am reusit sa pastrez toate agendele, chiar de pe vremea cand in Bucuresti numerele de telefon aveau numai sase cifre.

Am regasit de curand o agenda in care notasem, intr-un moment de extaz, insemnari de la tara. Era un Paste, cu parfumuri de primavara si o liniste in care trebuie ca totul imi era pe mare plac. E o lista pe care dupa ani am recitit-o cu emotie, si, desi plang greu, mi-au dat lacrimile. Ma intrebam daca m-au lasat nervii, sau textul e chiar emotionant. Asa ca l-am incercat pe Razvan. Si am avut o mare satisfactie sa vad cum i se umezesc si lui ochii, cum incearca sa-si faca de lucru prin casa pentru a se ascunde. Asta m-a ambitionat sa merg mai departe si am testat cu buna mea prietena Jo. Si ei i-au dat lacrimile, si au mai fost cateva prietene.

noi – photo ionut macri


Iata ce scriam de la tara. Era in 2004.

Iubesc raiul din:

carpele albe ca neaua, tifon si molton pentru praf, galeata emailata cu lalele, carafa de lut cu liliac mov, spalatul pe fata cu apa de ploaie, mastile cu argila, pudding-urile cu vanilie si lamaie, lecturile delicioase- Argetoianu, Cele Opt Raiuri – Martha Bibescu, filmele- in contrast total cu tara: Funny Face, Le petit baigneur, sapunitele de toate aromele, coriandru, lavanda, periutele de lemn, curatatul argintariei cu cenusa, polonicul simpatic, camera cu rufarie, lumina, parfum de detergent, fierul de calcat ca o masina veche americana, bolul mare cu multe lamai, fotoliul din baie, plita si armonia baii parfumate, draperiile cu fluturi si pelin din dormitor, Razvan, harnic si fericit, citind poezii in timp ce ploua prin acoperis in oalele de supa emailate, painicile Dumnezeiesti facute de Razvan, mancarea de stevie din vasul oval negru [gatita la cuptor, cu dragoste, de Razvan], maturile de lemn, galeata cu cenusa si vatraiele, numai lemn si tabla, lalelele din gradina, liliacul inflorit, norii proiectati pe cerul din fundul gradinii, iarba, cotofenele si fluturii, vantul, pomii infloriti, vinul rosu de la papa si smerenia inainte de fiecare masa, rugaciunea spusa din suflet, cu lacrimi, gustarile cu ceapa verde si paine calda, bufetul mamei cu sarlota de olanda, sosierele, polonicul de portelan, toate paharele gravate, soba cojita din dormitor, cu mine calare, tihna dormitorului cu dimensiunile ideale: lumina calda a veilleusei cu abat-jour vesel orange, lectura, mama- fotografia ei razand – ma protejeaza de tot! e bine cu ea!, boraxitele de prin sertarul cu lenjerii albe, dantele, franghia cu rufe dansand in vant, mirosul de mare din tesaturi, usa primitiva de la baie cu balamalele de Ev Mediu, vopseaua scorojita pe usa de la intrare, ca o bunicuta cu umor, listele si planurile mele, visatul la chiuveta de piatra de Vistea, la gardul comun cu casa a 2-a, la renovari, la hectare si trandavie…

Read Full Post »

Regatul Buthan

articol publicat in suplimentul de duminica al jurnalului national – 6 dec

Ma incita destinatiile exotice, imi place sa vad ceva nou si aleg sa calatoresc numai cu promisiunea ca aventura depaseste dezamagirea. Am ales Regatul Bhutan.


Dupa escala din India, curiozitatea devine chiar apasatoare. Primul contact impresionant cu Bhutan are loc inca din avion.

Liniile aeriene bhutaneze au un set-up special, iar stewardesele sunt ca niste gheise nascute sa te serveasca zambind. Scaunele lavande sunt asortate la kimonourile lor. Atmosfera e linistita, putini turisti, avionul e gol si se vorbeste numai in soapta. Inca o escala in Kathmandu, survolam Everest si aterizam in Paro. Interesant e ca aterizam intr-un curcubeu. In Bhutan suntem asteptati cu esarfe albe de matase, e un semn de ospitalitate si respect.

Aeroportul, benzinariile, si mai toate cladirile, seamana cu templele lor budiste. Portretul regelui e peste tot. Iar el are 5 sotii frumoase.

In teritoriul acesta aproape intact au aparut cateva investitii care au justificat plasarea unei piste foarte scurte de avion in orasul Paro. Uma Paro este un spa de cinci stele in mijlocul unei salbaticii fascinante. Un englez care s-a ocupat de implementarea acestei afaceri ale familiei Ong in Bhutan imi spune ca au adus cu avionul totul, pana la ultimul surub, iar in training-urile lor au inclus si folosirea hartiei igienice.

Spa-ul e ireprosabil, bucatarie cu un chef irlandez [o doamna], meniu fusion. Imi dau seama ca dragostea se poate proba si asa: cand mananci ceva bun gandul tau zboara la cel cu care ai vrea sa impartasesti asta. I-as trimite lui Razvan prin DHL un borcan cu prima mea cina la Uma Paro: coaste de berbecut roz cu lime, mamaliga si rucola prajite.

Dupa un masaj cu uleiuri exotice si cu ienupar sunt Naomi Campbell. Evadam din refugiul nostru de 5 stele in incursiuni scurte si incercam sa descoperim locurile. E o intoarcere cu 2000 de ani in urma, cu locuitori senini si lipsiti de griji, oamenii au un tempo pacifist care respira rugaciunea si meditatia. In doua saptamani nu am auzit o voce ridicata, in tot tinutul. Pana si cainii sunt fericiti si pasnici. Ghizii sunt foarte empatici cu starile noastre si ne insotesc in timp ce noi pendulam de la extaz la dezgust si inapoi. Untul de iac are un parfum execrabil. Si ei il ard in toate templele. Locuitorii mesteca betel si scuipa peste tot de culoarea sangelui. Inceputurile de urbanism sau canalizari au evacuarile la rigola, la vedere.

Dar m-a fascinat modelul de locuire la tara: casa bhutaneza. Este o organizare cinstita, inteligenta si confortabila. Sunt incaperi foarte mari, pentru ca toate sotiile sa incapa in ele impreuna cu copiii lor. Uneori asa o familie are un sot, 5 sotii si cate 2-3 copii pt. fiecare, deci pot depasi usor 15 persoane. Materialele sunt impecabile estetic si functional: numai piatra, pamant si lemn. Musafirul are un regim privilegiat, numai pentru el toaleta e in interiorul casei, pentru restul baia e afara. Cada e sapata in curte, garnisita cu piatra si lemn si are doua compartimente. In unul se pun pietrele incinse in foc, asa ca si iarna se poate face o baie buna, cu saruri fortifiante. Bucataria e amenajata in jurul unui semineu imens, cu putine ustensile, dar bune. Toate cutiile si cosurile afumate, etajerele si recipientele de pastrat mancarea ar putea lesne constitui o colectie de arta. Pe usi sunt cuiere in care stau arcurile de vanatoare si tolbe frumoase de blana care i-ar face gelosi si pe Armani sau Roberto Cavalli. Imi spun ca e frumoasa salbaticia, dar intalnesc repede cativa localnici zambitori si realizez ce buna e civilizatia, fie si macar pentru cremele de fata si dentistii de care ne bucuram.

Read Full Post »