Feeds:
Articole
Comentarii

coviltir

articol publicat in suplimentul de duminica al Jurnalului National – 19 septembrie, 2010

dormit sub stele, cai, fum, codiţe împletite cu cârpe, şampanie, saltele de paie, briceag, lavoar

Diana Ducar cu un manz

“Cuvintele, de multă vreme nu mai fraternizau. Noi ne iubeam. În zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simţuri până mai ieri simetrice. Aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalităţi. Asta ne mai liniştea…” Călătoria, de Gellu Naum

Am urmărit cu bucurie o declaraţie făcută de un ţigan englez, în drumul lui spre o reuniune anuală a ţiganilor din toată lumea. Tipul avea un calm şi o vibraţie foarte bună, şi vorbea din caruţa lui cu coviltir. Era filmat într-o pădure paradisiacă, cu flori, sunete şi lumini de basm. Povestea cum câţiva prieteni zeloşi l-au invitat în avionul privat, aşa încât să poată ajunge cam într-o oră la destinaţie. Ţiganul bătrân a refuzat ferm invitaţia de a zbura rapid şi le-a spus amicilor că preferă să vină cu caruţa cu coviltir. “Dar vei pierde cinci zile pe drum!”, au replicat ei. “Şi voi ce faceţi cu timpul pe care îl câştigaţi? a întrebat el.

După ce am fost atrasă de spaţiile fixe, mari si generoase, am ajuns să visez acum la mobilitate, la o remorcă de circ pictată în o mie de culori şi la plimbări cu coviltirul. Am simplificat drastic necesarul de obiecte şi m-am lăsat sedusă de satisfacţia infinit mai mare pe care mi-o pot aduce ploaia, vântul, focul şi reîntâlnirea cu o viaţă sălbatică. Am schiţat de curând un coviltir à la Hermès, cu lenjerii de mătase si saltele umplute cu paie, levanţică, mentă şi pelin, frapiere cu apă de râu şi şampanie, suporturi de lemn în care cizmele stau cu gura în jos, godin ambulant şi cufere de paie pentru picnic. Briceagul e o piesă de rezistenţă, iar găleţile din care se adapă caii sunt rând pe rând şi scaune sau mese. Totul are o delicioasă dublă sau triplă funcţiune, de pe laturile căruţei se desfac mese pliante de arhitecţi şi totul este modulabil în multe chipuri care să te bucure şi să te facă să te joci cu imaginaţia fără limite. Adormi din mers, te plimbi dormind, cerul e un wallpaper care nu te poate dezamăgi niciodată şi începi să pricepi ce moment al zilei parcurgi, cu ochii închişi şi ghidat doar de sunete, senzaţii şi parfumuri.

“Caii noştri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitiii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite. Pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.” Călătoria, Gellu Naum

rosie, tanara persana

articol publicat in supimentul de duminica al Jurnalului National – 12 septembrie, 2010

Calul Fulgerică, fruntar cu pietre, dansând în ploaie, Corul Vânătorilor

Rose-Mary este cea mai tânără si curajoasă călăreaţă de la club. Cu o mamă româncă şi un tată persan, Rosie are coordonatele exotice care dau sarea şi piperul unei făpturi. Toată lumea se miră sa vadă un moţ de copil cocoţat pe un cal înalt. O capelină roşie de catifea, mănuşiţe de domniţă, dar şi o mână fermă, o alură impecabilă si mereu o cravaşă pentru a se impune cu precizie. Aşa călareşte Rosie. Dar ai putea crede că spectaculosul se opreşte aici, la o prezenţă inocentă pe cal. Dar când Rosie coboară, e o stare de euforie la club. Dacă plouă, ea dansează si ţopăie prin băltoace, se inţelege de minune cu toţi caii, intră în boxe, se strecoară fără frica printre picioarele lor. Facem planuri despre ce am putea coase pentru cai, fruntare cu pietre, iar pentru noi bentiţe cu pene, să încălecăm ca indienii.

De curând, Rosie este şi proprietar de cal: arabul Fulgerică, iute, tânăr si frumos. Am întrebat-o mai multe despre comunicarea ei cu caii. Mi-a povestit cum în mod natural simte ce gândesc ei, aşa cum şi ei simt ce gândim noi. Armonia aceasta visată de adulţi, si prea rar împlinită, e pentru ea limbaj innăscut. E ca mersul, nu are nevoie de prea multe tehnici sau explicaţii.

La plecarea de la club, Rosie îl întreaba invariabil pe antrenor la ce oră se vor revedea a doua zi. Ne vedem pe la 11, drăguţo, îi spune Dl. Szekelly. Dar nu se poate la 5 dimineaţa, întreabă Rosie.

Şi perlele sunt savuroase şi inepuizabile. Cu Fulgerică la păscut, îi spun ca dacă îi cântă calului ceva, s-ar putea linişti. Iar ea îi cântă din Corul Vânătorilor!

Printre altele, îmi spune:

”M-am uitat duminica trecută după tine şi mi-a părut rău că nu te-am văzut”

“Vezi, caii noştri seamănă de parcă ar fi fraţi, iar nouă ne place aceeaşi îngheţată”

“M-am rugat la Dumnezeu să se oprească ploaia, să putem încăleca, şi s-a oprit”

Cum te-ai rugat, o întreb, în gând, sau cu voce tare?

Şi în gand, şi cu voce tare!

festivalul calului

[articol publicat in Suplimentul de Duminica al Jurnalului National - 5 septembrie, 2010]

Cai de rasă, atelaje, dresaj si cascadorii, probe de tracţiune, Centrul de Echitaţie Diana, Hermès si Maria Tănase

Diana Ducar


Anul acesta, de Sfantă Marie, m-am bucurat la Râşnov de Festivalul Calului. Nu am mai văzut până acum, la noi, atâţia crescători de cai şi sportivi reuniţi cu bucurie să celebreze calul. A fost o baie de mulţime, plină de surprize frumoase. Oameni frumoşi, o suta de cai excepţionali, bucurie şi disciplină, dar mai ales satisfacţia de a împărtăşi performanţa şi de a fi aplaudat.

Doctorul Constantin Ducar, Cristina & Diana

Am descoperit la Centrul de Echitaţie Diana o familie de crescători de cai fără cusur. Doctorul Constantin Ducar e un tip care a “înţeles”, iar norocul lui este ca nu e singur, are o soţie călăreaţă: Cristina, şi o fiică excepţională: Diana. Dacă aş scrie basme, aş putea lesne să mă las inspirată de modelul lor de viaţă: libertate, padocuri cu zeci de cai, partide de călărie pe pajisti invadate de mentă şi pelin, băi cu caii în râu.

Ne-am reunit, cu bucurie, mulţi călăreţi, amatori şi oameni de cai, acasă la familia Ducar. Călăreţi şi instructori veniţi de prin tară, Nelu Szekelly cu căţiva cai şi sportivi de la Clubul de Echitaţie Bucureşti, Biro Attilo cu doua prinţese călăreţe: una costumată într-o rochie de Renaştere franceză, cu un cal cu fruntar cu pietre, alta în pelerină şi mătăsuri de anii ’20, pe cât de spectaculoase, pe atât de curajoase şi bune săritoare peste obstacole. Cascadorul Nicolae Filimon si Georgiana Neselean, aplaudaţi pentru numerele lor originale, cabrări, galop în picioare. E reconfortant să observi cum calul se bucură finalmente de o nesperată revigorare şi simpatie. Efortul şi sacrificiile unor tipi  pasionaţi de cai, aşa cum a fost dr. Ioan Apahidean, cum sunt azi Dan Filimon, Nelu Szekelly, Nicolae Filimon, doctorul Constantin Ducar, încep să fie vizibile în România.

Maria Tanase cântă pentru Hermès, Bartabas si Teatrul Zingaro

Am aflat cu mandrie cum la Paris, un alt profesionist al calului, Bartabas, a pus în scenă un spectacol ecvestru pe care casa Hermès l-a promovat pentru lansarea parfumului Voyage.

Sute de redactori de moda şi frumuseţe de la cele mai prestigioase reviste, Vogue, Harper’s Bazaar, Vanity Fair, au savurat uimiţi spectacolul ecvestru, care, culmea, era montat pe muzica Mariei Tănase!

horse archery

next target: visez la un galop fara maini, sa reusesc sa trag cu arcul din viteza…

finest archery: voi avea un arc buthanez, cu blana de tigru si piele de sarpe, nice masterpiece!

divinissime: teatrul zingaro & bartabas & academia ecvestra de la versailles

cool: vogue septembre

amazone, hermes

hipodromul baneasa

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.